Misiune

Misiune

România ocupă locul 2 în clasamentul mondial socotind după numărul de medalii obținute la Olimpiada Internațională de Informatică (IOI) și locul 6 dacă luăm în calcul numărul de medalii de aur.

Această poziție este rezultatul eforturilor pe care le-au depus, în sprijinul performanței, generații de profesori, elevi, studenți și membri ai comunității IT în general.

Contribuția la aceste performanțe a fost adusă, în mod constant, de fiecare generație, inclusiv recent, în condiții de pandemie și dificultăți reale (de exemplu, în ultimii doi ani toți reprezentanții noștri la IOI au obținut medalii, în fiecare an obținându-se și aur).

Vorbim astfel despre o ramură competițională care ne reprezintă foarte frumos la nivel internațional. Cu siguranță că și aceste rezultate contribuie la imaginea pe care o au programatorii români peste tot în lume și la toate nivelurile.

În acest domeniu județul Dolj a reprezentat mereu un pol de concurență pentru centrele din țară. Dacă am începe să dăm nume ale performerilor noștri nu i-am putea cuprinde pe toți în acest material și nici nu ar fi ușor să tragem undeva o linie.

O simplă căutare pe internet ne arată repede că de aici au ajuns oameni la toate competițiile internaționale la care participă România, că recent s-au “împlinit” 14 ani consecutivi în care lotul național a avut cel puțin un membru din județul Dolj, iar în ultimii ani s-au obținut aproape de fiecare dată câte o medalie internațională.

Performanțele recente au așezat definitiv Craiova pe harta activă a informaticii mondiale, fiind mereu invitați la concursuri care admit pe langa echipele naționale și echipe regionale.

De mai bine de un deceniu cele mai multe performanțe s-au obținut în jurul grupului construit la Colegiul Național “Frații Buzești”. A fost vorba de multă pasiune, muncă și totul făcut cu mult voluntariat. Colegiul Național “Carol I” și Liceul de Informatică “Ștefan Odobleja” sunt alte școli care în timp au calificat oameni în lot și care apoi au obținut medalii internaționale pentru România.

Centrul de Pregătire pentru Performanță în Informatică (CPPI) își propune să ofere un mediu organizat de antrenament tinerilor capabili de performanță din județul Dolj, aducând în fața elevilor profesori și studenți-olimpici renumiți.

Centrul este înființat de către Syncro Soft (companie craioveană unde regăsim inclusiv oameni care au reprezentat județul în lotul național de informatică încă de la primele sale ediții), având ca partener Colegiul Național “Frații Buzești”.

Sperăm astfel să oferim în continuare elevilor din zona noastră acces la pregătire la cel mai înalt nivel și totodată să oferim o concurență puternică celorlalte centre din țară cu scopul ridicării în continuare a nivelului informaticii competiționale din România.

Coordonator al centrului este Marius Nicoli, profesor la Colegiul Național “Frații Buzești”, software developer la Syncro Soft, cu o bogată activitate în susținerea informaticii de performanță din România.